Primăria Buzău are de astăzi un compartiment specializat care se va ocupa de întocmirea proiectelor menite să atragă fondurile europene. Trei functionari vor lucra în acest serviciu si vor avea sarcina de a analiza toate proiectele municipalitătii si a de a le face eligibile pentru a primi banii ce revin municipiului Buzău. Proiectul a avut nevoie de votul consilierilor locali.
Compartimentul Autoritate Urbană va funcționa în cadrul Primăriei Buzău și vine ca o directivă trasată de Ministerul Dezvoltării și Fondurilor Europene. Astfel în cadrul Palatului Comunal va funcționa un birou cu trei angajați care vor lua la verificat fiecare proiect pe care municipalitatea îl va propune spre atrgerea de fonduri europene.
În cadrul Axei prioritate 4, municipiul are posibilitatea de a atrage peste 31 de milioane de euro. Dacă proiectele întocmite de Primărie vor fi declarate eligibile, Buzăul ar putea beneficia de investiții serioase. Banii astfel atrași vor putea fi folosiți pentru asfaltarea străzilor sau pentru reabilitarea școlilor.
Pentru a pune în funcțiune acest compartiment, a fost nevoie de inițierea unui proiect de hotărâre care a fost votat în unanimitate de către toții aleșii locali, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi.
DENISA IRIMIA