CONCURS PENTRU DIRECTORI! SE ÎNCEARCĂ DEPOLITIZAREA ȘCOLILOR

0
198

Directorii unităților de învățământ din Buzău care vor să îşi păstreze funcţiile de conducere trebuie să se pregătească de concurs. Ministerul Educaţiei a anunţat că prin acest concurs se încearcă depolitizarea conducerii școlilor și grădinițelor. Examenele se vor susține în scris dar și prin intermediul unei platforme online. În acest mod, candidaţii vor demonstra că au competenţe de folosire a calculatorului şi de navigare pe internet.
Organizarea acestui concurs a stârnit nemulțumiri în rândul celor care ocupă de mai mulți ani funcțiile de conducere. Liderul sindicatului de la Buzău a trimis o misivă la minister prin care a cerut amânarea concursului pentru a oferi tuturor candidaților posibilitatea de a se pregăti.
Ministerul Educației nu a luat în seamă cerințele sindicaliștilor și a stabilit deja etapele pentru desfășurarea concursului. Până pe 2 octombrie se vor face înscrierile, iar pe 12 octombrie se va desfășura proba scrisă.
Până acum, directorii au fost numiți în funcții pe criterii politice de către inspectorii școlari, numiți la rândul lor politic. Abia în acest an s-a organizat concurs pentru inspectorul școlar general, examen promovat de Florina Stoian.

Denisa Irimia

DISTRIBUIȚI