CONSILIERUL FLORESCU A DEMISIONAT DIN PSD

0
66

Consilierul municipal Constantin Florescu a demisionat din Partidul Social Democrat. Aflat în conflict deschis cu primarul Constantin Toma, Florescu spune că este dezamăgit de PSD, partid pe listele căruia a fost ales în 2016, şi că va renunţa şi la locul din Consiliul Local Municipal. Fostul judecător susţine că își va asuma un proiect politic nou, pe care îl va anunța public în scurt timp.
Fostul președinte al Tribunalului Buzău, în prezent consilier municipal, Constantin Florescu şi-a anunţat demisia din Partidul Social Democrat. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Florescu spune că va părăsi şi Consiliul Local Municipal. El îşi argumentează decizia invocând atitudinea primarului Constantin Toma, cu care se află, de mai multă vreme, în război deschis.

“Astăzi, am decis să îmi dau demisia din Partidul Social Democrat.
Decizia mea are la bază argumente puternice, pe care le-am cântărit foarte bine și pe care vi le expun în cele ce urmează:
– convingerea că PSD Buzău este un partid luat pe persoană fizică.
– interesele politice generale sunt sacrificate în PSD Buzău în favoarea intereselor personale.
– activitatea din CLM Buzău, care presupune dezbatere înainte de vot, pe considerente de oportunitate, surse de finanțare și, mai ales, legalitate, nu sunt acceptate de un om care consideră că administrația unui oraș se conduce asemenea unei firme private.
Nu mă mai regăsesc în atmosfera din PSD. Eu am acceptat oferta de a deschide lista acestui partid în 2016, pornind de la un proiect administrativ care avea nevoie de o expertiză solidă în materie juridică. Realitatea a contrazis în mod evident propunerile frumoase ale echipei Toma – Ciolacu.
Sunt foarte dezamăgit de oamenii din PSD, mulți dintre ei oameni de bună calitate, dar care și-au sacrificat coloana vertebrală pentru beneficii mărunte.
Demisia mea nu este un act de lașitate, este un semnal. Este o invitație la luptă, o schimbare de ritm, o nouă etapă pe care mi-o asum. Deși voi fi de acum până după alegerile locale în afara Consiliului Local, voi analiza și amenda public fiecare ilegalitate sau șmecherie ce va apărea în hotărârile CLM”, a transmis Constantin Florescu.

Consilierul încehie prin a anunţa că îşi va asuma un proiect politic nou, pe care îl va anunța public în scurt timp. Constantin Florescu era suspendat din Partidul Social Democrat, decizia fiind luată la propunerea primarului Constantin Toma, preşedintele organizaţiei municipale a partidului care a cerut şi reragerea sprijinului politic pentru acesta.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ