CONTROALE LA BALASTIERE

0
299

Administratia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa, a controlat, de la începutul acestui an, pe raza judeţului Buzău, un număr de 32 agenţi economici care au ca obiect de activitate exploatarea de agregate minerale din albiile şi terasele cursurilor de apă. Prin activitatea de control s-au verificat aspect precum, deţinerea de avize şi autorizaţii de gospodărire a apelor ; identificarea perimetrului, prin verificarea existenţei bornelor pentru delimitare, conform planului de situaţie din documentaţiile tehnice care au stat la baza emiterii avizului şi autorizaţiei de gospodă rire a apelor ; precum şi respectarea prevederilor autorizatiilor de gospodărire a apelor privind funcţionarea staţiilor de sortare-spălare a agregatelor minerale. Conform unui raport prezentat de reprezentanţii Administraţiei Bazinale Buzău-Ialomiţa, în Colegiul Prefectural, majoritatea societăţilor au respectat condiţiile impuse în actele de reglementare. Au fost, însă, constatate şi neregului, în special pe cursul râului Buzău.
Pentru aceste neregului, constatate la faţa locului, Administratia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa a aplicat 3 avertismente şi 2 amenzi în valoare totală de 95 000 lei.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ