Corturile amenajate în centrul orașului pentru strângerea semnăturile de susținere a candidaților la Președinția României au fost vandalizate și inscripționate cu expresii obsecene, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Nici bannerele cu imaginea candidaților au scăpat nemăzgălite, chiar dacă acestea erau amplasate la o înălțime de peste 3 metri. Poliția a deschis o anchetă și încearcă să descopere autorii.
Corturile amenajate în Piața Dacia pentru strângerea semnăturilor de susținere a candidaturilor Vioricăi Dăncilă de la PSD, a lui Klaus Iohannis de la PNL și a lui Mircea Diaconu de la PRO România-ALDE au fost vandalizate și inscripționate cu expresii obscene în noaptea de sâmbătă spre duminică. De un tratament similar a avut parte și o prismă conținând imaginea și mesajul electoral al candidatului social-democrat, amplasată tot înPiața Dacia. Organizaţia judeţeană a PSD Buzău a remis duminică un comunicat prin care condamnă incidentul.
„Organizația PSD Buzău condamnă incidentul petrecut în zona Pieței Dacia din Municipiul Buzău. Mai exact, cortul amenajat pentru strângerea de semnături pentru susținerea candidatului PSD la alegerile prezidențiale, dar și o prismă aparținând unei cunoscute agenții de publicitate care prezenta imagini ale aceluiași candidat, au fost vandalizate și au fost inscripționate expresii licențioase cu vopsea galbenă. Vom depune plângere penală la Poliția Municipului Buzău și vom solicita Poliției Locale imaginile de pe camerele de supraveghere pentru prinderea și sancționarea făptuitorului. Este revoltător faptul că anumiți competitori politici se pretează la acte de vandalism, violență și ură, și cerem să se ia măsuri urgente în acest caz! În mod legitim ne punem întrebarea cum a fost posibil să fie vandalizate corturile candidaților PSD, PNL și Pro România, iar cortul candidatului USR-PLUS, aflat în aceeași locație, în imediata vecinătate, să rămână intact?… În final, lansăm un apel către colegii din celelalte partide pentru respectarea tuturor competitorilor politici așa cum procedăm și noi. Asemenea derapaje nu trebuie să mai aibă loc!”, se arată în comunicatul de presă al organizației județene a Partidului Social Democrat.
La rândul lor, liberalii buzoieni condamnă incidentul și spun că așteaptă demersurile organelor competente.
„Un demers dezămagitor de a condamna o întreagă clasă politică. Mai mult decât vandalismul în sine, acest act vorbește despre un nivel scăzut de creativitate și inteligență, lucru cu atât mai trist. PNL nu încurajează astfel de comportamente și nici răspunsuri pe măsura; lăsăm organele competente să găsească făptașul și să ia măsuri. Continuăm să ne facem treaba, să organizăm perioada care va veni și ne îndreptăm atenția și energia spre lucruri care contează și care fac diferența”, se arată într-un comunicat de presă al organizației județene a Partidului Național Liberal.
Și filiala buzoiană a USR a transmis un comunicat după incidentul din week-end.
”Filiala USR Buzău condamnă vehement practicile denigratoare folosite în campania electorală de către PSD Buzau, care fară nicio dovadă, aduce acuzații precum că USR ar fi vandalizat corturile. Mai mult, afișul electoral cu Dan Barna a fost vandalizat, acesta fiind amplasat la o înălțime considerabilă. In ceea ce priveşte cortul de campanie al USR Buzău care a scăpat nevandalizat, se datorează poziționării acestuia într-un loc mai puțin vizibil. Facem apel la autoritățile locale să investigheze imaginile de pe camerele video amplasate în zonă.”
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA