CREDIT ACHITAT DE C.J.

0
80

Consiliul Judeţean decis să achite un credit pe care instituţia l-a contractat în urmă cu aproximativ 5 ani. Suma, împrumutată de la o bancă, a fost utilizată integral pentru achiziția dotărilor medicale și nemedicale pentru noua maternitate. Prin restituirea banilor se evită plata unor penalizări.
Printr-o hotărâre a Consiliului Județean din anul 2014 s-a aprobat contractarea de către Județul Buzău a unui credit în valoare de 45.000.000 lei, în scopul realizării unor investiții de interes public. Banii urmau să fie folosiţi la reabilitarea structurală și funcțională a Spitalului Județean de Urgență Buzău și extindere Unitate de Primiri Urgențe, dotarea medicală și nemedicală a noii maternităţi şi reabilitarea drumului judeţean 203 H, Râmnicu Sărat – Buda. Din linia de credit deschisă s-au utilizat aproape 15 milioane de lei din care s-au efectuat plățile pentru achiziția dotărilor maternității. Nu au fost și alte trageri de sume, pentru celelalte obiective de investiții, în condițiile în care Extinderea UPU se realizează din fonduri europene, iar reabilitarea DJ 203H s-a realizat din fonduri de la bugetul propriu. Având în vedere că nu mai sunt necesare alte trageri din această finanțare, motivat de realizarea unora din investițiile propuse, din alte surse, Consiliul Judeţean a votat în ultima şedinţă, achitarea soldului rămas.
Suma rămasă de achitat din contractul de creditare este prevăzută în rectificarea bugetului propriu al județului Buzău 2019, inclusiv pentru cheltuielile accesorii care se vor calcula la data plății. Prin plata acestui credit sunt evitate penalităţi de 2% ce ar fi trebuit să fie plătite de Consiliul Judeţean.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ