CUM SE VOR DESFĂȘURA ORELE DE SPORT DIN TOAMNĂ

0
123

Institutul Național de Sănătate Publică a făcut câteva propuneri pentru ca orele de sport în anul școlar 2020-2021, având în vedere pendemia de coronavirus, să se poată desfășura în condiții de siguranță. Se recomandă ca orele de educație fizică să fie puse ultimele în orar, pentru ca elevii să poată pleca direct acasă.
Sub atenta supraveghere și îndrumare a cadrelor didactice, se pot desfășura doar anumite jocuri sportive, exclusiv în aer liber, dar cu respectarea anumitor reguli. De asemenea, pentru desfășurarea orelor de educație fizică, elevii vor fi instruiți, ca pe tot parcursul activității să nu își atingă fața, gura, ochii și nasul cu mâinile neigienizate, toate acestea „păstrând un comportament civilizat”. Conducerea Inspectoratului Școlar Buzău dă asigurări că se vor respecta regulile de igienă și distanțare socială în cadrul tuturor unităților de învătământ buzoiene.
Majoritatea școlilor din Buzău au gasit soluții pentru ca elevii să poată efectua ora de sport in condiții de maximă siguranță.
Institutul Național de Sănătate Publică propune ca, pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus, fotbalul, de exemplu, să se joace la o singură poartă, cu un număr maxim de cinci jucători , un fel de miuță, un joc din copilărie. Portarul este cel care va putea atinge mingea cu mâna, iar acesta va purta obligatoriu mănuşi. După terminarea orei de educație fizică, mingiile utilizate vor fi colectate într-un sac special destinat, și vor fi dezinfectate riguros. Totodată, la finalul orelor de educație fizică, toți elevii trebuie să se spele pe mâini cu apă și săpun sau să se efectueze igiena mâinilor cu un antiseptic pe bază de alcool. Se va efectua curățenia, dezinfecția cu soluții avizate și aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi.

Sârbescu Iuliana/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ