Tensiunile dintre primarul municipiului Buzău Constantin Toma și Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, au intrat într-o nouă sferă și anume cea oficială. S-a reununțat la acuzațiile și vorbele grele pentru a lăsa locul unor gesturi de impact care scot în evidență aceeași relație de aversiune. Un nou episod s-a consumat la sfârșitul săptămânii trecute în timpul activităților dedicate Zilei veteranilor de război. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu a refuzat să depună coroana de flori alături de vicepreședintele Adrian Petre pe motiv că înaintea sa a depus primarul Constantin Toma.
Gestul președintelui Consiliului Județean a fost aspru taxat de comandantul Diviziei 2 Getica, Lucian Foca. Generalul celei mai mari unități militare din țară i-a cerut președintelui Neagu o explicație pentru refuzul de a depune coroane însă nu a primit nicio motivare. Ulterior s-a dovedit că la mijloc nu a fost vorba despre un gest sfidător din partea primarului Toma care ar fi depus voit coroana de flori înaintea șefului de la Consiliul Județean. Totodată refuzul președintelui Neagu poate fi pusă pe seama faptului că protocolul în cazul ceremoniilor oficiale prevedea ca reprezentanții Consiliului să depună înaintea primarului coroanele de flori. Doar că între timp, protocolul s-a modificat în sensul în care primarul depune coroane înaintea președintelui Consilului Județean. La articolul 16 din Legea 215/2016 privind organizarea și desfășurarea ceremoniilor oficiale se prevede:
“In cadrul unei ceremonii oficiale va putea fi depusa cate o singura coroana din partea urmatoarelor entitati prezente:
a) Presedintele Romaniei/Administratia Prezidentiala;
b) Parlamentul Romaniei;
c) Guvernul Romaniei/Prefectul;
d) primarul localitatii unde are loc ceremonia;
e) presedintele consiliului judetean;
f) corp diplomatic;
g) entitatea organizatoare.
(4) Dupa incheierea ceremoniei oficiale, pot fi depuse coroane si din partea altor entitati sau persoane.”
Florin Zafiu