DECLARAȚIE OBLIGATORIE PENTRU PĂRINȚI ȘI DASCĂLI

0
136

Din ce în ce mai multe cadre didactice sunt nevoite să predea cursurile on-line, iar teama, de a nu fi înregistrați în timpul orelor desfășurate în acest mod, este din ce în ce mai mare. Mai grav, ei se tem că imaginea lor ar putea fi folosită în alte scopuri, decât cele reglementate de lege. Drept urmare, Ministerul Educaţiei a transmis unităţilor, prin inspectoratele şcolare instrucţiuni prin care se interzice înregistrarea cursurilor şi o declaraţie ce trebuie completată, în acest sens.
Prin acea declarație pe care trebuie să o completeze părintele și cadrul didactic, aceștia se obligă să nu înregistreze lecțiile on-line. Sugestia de introducere a acestei interdicții de înregistrare a activității online a venit de la Autoritatea pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal pentru a se conforma cu normele Uniunii Europene în ceea ce privește protecția identității și protecția demnității persoanei .
Potrivit inspectorului şcolar general, s-au întâlnit situații în care un copil, care participa la lecțiile on-line , a trasmis link-ul de conectare și altor persoane , ceea ce nu este permis.
Alina Costache, cadru didactic și părinte, în același timp, este de acord cu hotărârea ministrului.
Oficiali din Ministerul Educației susțin că aceste declarații sunt cu titlu de recomandare, iar dacă un părinte refuză să semneze, nu se întâmplă nimic cu copilul său. Vor exista consecințe doar în situația în care se înregistrează lecția și aceste înregistrări devin publice, iar unul dintre cei vizați reclamă acest aspect. La nivelul școlilor, directorii vor trebui obțină o semnătură din partea părinților și a profesorilor, privind respectarea datelor cu caracter personal.
Cert este faptul că, declarația a dat naștere unor controverse. Cu toate acestea, majoritatea părinților au primit pe grupurile de watsapp sau email declarația pentru a fi studiată și completată.

Iuliana Sîrbescu/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ