DEPRESIA, UNA DINTRE CAUZELE DECESULUI INFIRMIEREI

0
820

Nu au fost găsite urme de violență
Depresia este ua dintre cele mai întâlnite cauze care stau la baza sinuciderilor, iar cazul infirmierei de la Spitalul Județean Buzău, găsită decedată într-un autoturism ar putea să aibă o astfel de conotație. Poliția a deschis un dosar penal pentru cercetări, dar acestea par să conducă, cel puțin deocamdată la o astfel de concluzie.
Duminică, o persoană a anunţat prin 112 că pe o stradă din zona industrială a municipiului Buzău s-ar afla o maşină cu o persoană decedată înăuntru. La fața locului au ajuns polițiștii care au găsit-o fără suflare pe Simona Elisabeta Lazăr, infirmieră în secția de Pediatrie a Spitalului Județean Buzău. Femeia era căsătorită și era mama a trei copii. Miercuri seară, se pare în urma unor tensiuni în familie, aceasta s-a urcat la volanul maşinii sale şi a plecat de acasă. A doua zi, dimineață, soţul a mers la Poliţie pentru a reclama dispariţia sa. Specialiștii în domeniul psihiatric spun că în ultima perioadă a crescut numărul de pacienți cu depresii, iar aceste afecțiuni, în unele cazuri, se pot transforma în acte suicidale.
Trupul femeii a fost ridicat şi dus la morga SML Buzău în vederea efectuării necropsiei acolo unde se vor stabili clar cauzele decesului. De cele mai multe ori, sunt de părere specialiștii, la astfel de gesturi recurg acei oameni la care nu te-ai aștepta.
În urma cercetărilor la fața locului, criminaliștii nu au găsit urme de violență asupra trupului, motiv pentru care la prima vedere ar fi vorba despre o sinucidere.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ