O spadă din bronz, veche de aproape 4.000 de ani, a fost scoasă la lumină întâmplător, de către un muncitor care efectua săpături pe albia râului Buzău. Exponatul, extrem de valoros din punct de vedere istoric, a ajuns în posesia Muzeului Judeţean Buzău, iar pe viitor va fi arătata publicului larg, în cadrul unei expoziţii.
De numai câteva zile, Muzeul Judeţean Buzău a intrat în posesia unui obiect extrem de valoros. Este vorba despre o spadă veche de aproape 4.000 de ani. Obiectul a fost descoperit întâmplător de către un muncitor care efectua excavaţii pe albia râului, în apropiere de municipiul Buzău.
Spada scoasă la lumină zilele trecute este datată, potrivit specialiştilor, la sfârşitul Epocii Bronzului şi începutul Epocii Fierului, cunoscută ca perioadă de afirmare a războinicilor. Muncitorul care a descoperit spada din bronz va fi recompensat de către Muzeu. Urmează acum ca valorosul exponat să fie analizat temeinic iar apoi restaurat de către specialişti.
Legislaţia în domeniu menţionează că persoanele care găsesc obiecte arheologice sunt obligate ca în termen de 48 de ore să anunţe autorităţile, Primăria sau cea mai apropiată secţie de poliţie. Totodată, comercializarea unor obiecte cu valoare istorică este interzisă de lege, cei în cauză fiind pasibili de închisoare.
Denisa Irimia/ Robert Oprea