DEZBATERE PENTRU ORA DE EDUCAŢIE JURIDICĂ

0
30

Este necesară introducerea orelor de educaţie juridică în licee? La această întrebare au încercat să răspundă câţiva elevi de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga din Nehoiu. Ei au venit cu argumente pro şi contra în cadrul unei sesiuni de dezbateri, susţinută la Clubul Poliţiştilor, în debutul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
Un grup de tineri liceeni de la Nehoiu, membri ai unui club de dezbateri au prezentat într-o manieră interesantă o pledoarie pentru introducerea orelor de educaţie juridică în licee. Organizaţi în două tabere, a susţinătorilor şi a opozanţilor acestui demers, elevii au argumentat în faţa reprezentanţilor mai multor instituţii publice, prezenţi la deschiderea evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii” de ce este importantă pentru ei educaţia juridică.
În cadrul acţiunilor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău în „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” ziua de mâine este dedicată prevenirii violenței în familie, menită să conștientizeze publicul asupra consecințelor legale și psihologice ale fenomenului, precum și asupra modalităților de sprijin ale victimelor. Săptămâna prevenirii criminalității se încheie vineri, 25 mai, cu ziua siguranței rutiere. Cetățenii vor primi mesajele de prevenire în scopul evitării accidentelor cu consecințe grave.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ