Dialog halucinant între primarul C.Toma și prim-procurorul Parchetului județean

0
35

Reproșuri de Ziua Poliției Române
Cu ocazia Zilei Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Buzău a organizat o întâlnire cu polițiștii la Consiliu Județean, locul în care au fost invitați sute de polițiști dar și autorități locale. Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și primarul municipiului Constantin Toma care și-a îndreptat discursul către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Corina Stroe Tudorache aflat în aceeași sală. Totul a plecat din momentul în care Parchetul județean Buzău a dat curs unei sesizări penale anonime și ar fi transmis-o spre Direcția Națională Anticorupție spre soluționare, anchetă care ar fi putut bloca investițiile din oraș. La scurt timp după trimiterea sesizării procurorii DNA au clasat plângerea.
Declarațiile edilului au fost întrerupte de inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Buzău.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Corina Stroe Tudorache, aflat la prezidiul sălii, a declarat că dând curs sesizării nu a făcut nimic altcva decât să respecte legea.
Investițiile care au făcut obiectul sesizării penale au vizat contractul de finanțare…încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru proiectul “Reabilitarea infrastructurii rutiere, inclusiv piste pentru bicicliști, pe coridoarele deservite de transportul public în Municipiul Buzău”. În procesul de verificare și autorizare a cererilor de rambursare…s-a constatat că pentru proiectul mai sus menționat, exista o suspiciune de fraudă. În acele condiții, AMPOR anunța că suspendă autorizarea cererilor de rambursare, anterior menționate, până la pronunțarea autorităților judecătorești privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate. Ulterior DNA a clasat plângerea iar lucrările au continuat.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ