Dacă primarul Constantin Boșcodeală a avut parte de un singur secretar timp de mai bine de 20 de ani Constantin Toma pare să nu aibă lipici la funcționarii publici de un asemenea rang. Din momentul în care a devenit primar, edilul a schimbat trei angajați. Primul a fost George Sava, fostul prefect al județului, care a ocupat funcția de secretar general din luna august pînă în luna decembrie a anului trecut. Întrucît viziunea sa nu s-a pliat pe cea a primarului, Sava a fost schimbat cu juristul Bogdan Barbu. Avînd un volum imens de dosare pe care ar fi trebuit să le reprezinte în instanțe și ca urmare a unui insucces într-un proces la Tribunalul Buzău, Bogdan Barbu a fost schimbat din funcția de secretar în luna ianuarie a acestui an cu Diana Pavel, detaşată de la Departamentul Juridic al Prefecturii la Serviciul Juridic al Primăriei Municipiului Buzău.
Plecarea Dianei Pavel din Departamentul Juridic al Prefecturii unde a deţinut funcţia de şef a fost pusă şi pe seama unor relaţii tensionate create în interiorul instituţiei de fostul prefect Aurelia Mitrea. Pe fondul lipsei de personal cu care Prefectura se confruntă, juristul a cerut și i s-a aprobat transferul înapoi la Casa Albă. Anunțul a fost făcut de către un ales local în ședința Consiliului Municipal.
Primarul Constantin Toma a declarat faptul că va trebui să caute un înlocuitor urgent întrucît activitatea instituției poate avea de suferit.
Cel mai probabil numele noului secretar va fi făcut cunoscut pe parcursul zilelor viitoare.
Florin Zafiu