Digitalizarea preferată dar nu de toți

0
11

Sistemele online de plată prind rădăcini în mediul rural
Digitalizarea sistemelor de plăți administrative a prins având în ultima perioadă, pe fondul pandemiei și al restricțiilor. În anul 2021 au fost înregistrate mai multe tranzacții pe platforma ghiseul.ro decît în ultimii 10 ani. Mai multe primării din țară au accesat acest serviciu, chiar dacă formalitățile de înscriere pe platformă au durat chiar și un an. Sunt și localități în care oameni, cei mai mulți în vîrstă, preferă să își plătească taxele și impozitele la ghișeu, în mod tradițional.
Din cele 82 de comune care compun județul Buzău, doar 23 sunt înregistrate pe platforma ghiseul.ro. Cei care au reușit acest lucru susțin că formalitățile au durat aproximativ un an dar având în vedere că au existat cerințe din partea localnicilor, sistemul a trebuit să fie implementat.
Tinerii sau adulții se pot familiariza destul de repede cu sistemul online în schimb pentru vârstnici se poate transforma într-o procedură destul de complicată. Nu de puține ori, atunci când au avut nevoie de o plată prin intermediul platformelor online, persoanele în vârstă au apelat la nepoți sau copii.
Mărăcineni este o comună din Buzău care nu are un sistem de acest gen. Unul dintre motivele pentru care ghișeul clasic este preferat unuia electronic ține tocmai de faptul că mulți dintre locuitori sunt în vârstă și nu s-ar descurca.
Potrivit reprezentanților Asociației pentru Digitalizarea României, în acest an ghiseul.ro a procesat 2,5 milioane de tranzacții, în valoare de peste 950 de milioane de lei.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ