DIPLOME PENTRU POMPIERUL ŞI SALVATORUL DE ONOARE

0
54

Buzăul se mândreşte cu ei. Doi subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt Pompierul de Onoare, respectiv Salvatorul de Onoare al Județului Buzău.
Miercuri, la Consiliul Județean Buzău, a avut loc evaluarea activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” pentru anul 2019. Bilanțul propriu-zis a fost întrerupt de un moment emoționant. În cadrul evenimentului, s-au înmânat două diplome pentru activitatea desfășurată de doi pompieri.
Diploma de „Pompier de Onoare” a fost înmânată plutonierului-major Marian Cătălin Soare. Din 2008 și până în prezent activează la detașamentul de pompieri din Buzău. Și-a început cariera militară din 2005. După efectuarea stagiului militar, a absolvit Școala militară de pompieri și protecție civilă Boldești în 2008. El este pompierul care a coordonat intervenția de la Bâlhacu. Este vorba despre accidentul feroviar cu un microbuz. În luna august, anul trecut, tot el s-a luptat cu incendiul de la depozitul de fier vechi de la ieșirea din Buzău, în cartierul Simileasca.
Aflându-se în situații periculoase, recunoaște că pe primul loc sunt întotdeauna persoanele aflate în pericol.
Cea de-a doua diplomă înmânată a fost de „Salvator de Onoare al județului Buzău” și a primit-o plutonierul-major Ionuț Valentin Udatu. Face parte din detașamentul de pompieri Râmnicu Sărat și activează pe punctul de lucru Beceni. Acesta a participat la nenumărate misiuni contracronometru și cu o dificultate ridicată. Pe lângă acestea, el s-a remarcat în misiunea de salvare din 14 iunie 2019. O fetiță de 10 ani a fost la un pas de moarte după ce a rămas blocată în mijlocul râului Slănic, pe o porțiune de pământ. Cu mult curaj și determinare, plutonierul-major Udatu a reușit să o salveze.
Această acțiune a fost printre cele mai riscante, spune acesta.
În cadrul evenimentului, autoritățile buzoiene au mulțumit pompierilor pentru munca, determinarea și curajul pe care le au în misiunile desfășurate.

ZALESCHI ANDREEA / ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ