DISPUTĂ PE TEMA CANALELOR DE IRIGAȚII

0
161

Discuții aprinse în ședința Colegiului Prefectural. Cauza o reprezintă canalele de irigații din județ, unde reprezentanții Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare susțin că au fost decolmatate. Însă pozele prezentate i-au contrazis, lucru observat de prefectul județului, care i-a trimis pe cei de la ANIF să își facă mai bine temele.
Reprezentantul Agenției de Îmbunătățiri Funciare a fost trimis de prefect să-și facă temele, după ce a susținut, în ședința Colegiului Prefectural, că lucrările de decolmatare a unor canale de irigații au fost făcute bine. Însă șefa de la Casa Albă i-a atras atenția că lucrarea este de mântuială în cazul unui canal pe care l-a prezentat ca fiind decolmatat. În rea¬litate, era evident că respectivul canal nu fusese curățat cum trebuie.
Prefectul Carmen Ichim a cerut reprezentantului Agenției de Îmbunătățiri Funciare să rezolve și pro¬blemele care i-au fost sesizate în legătură cu canalele în care deversează două societăți mari din județ.
Prefectul Carmen Ichim a solicitat Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare un raport care să arate modul în care s-au făcut lucrările de decolmatare pe canalele din județ, precum și un control din partea Apelor Române.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ