EFECTELE VISCOLULUI, RESIMȚITE DE PLANTE

0
101

Rafalele de vânt puternic, viscolul și frigul nu au rămas fără urmări în ceea ce privește plantele și legumele. După ce codul roșu a măturat orașul Buzău și a cauzat o serie de probleme, nici vegetația nu a rămas neatinsă.
La Stațiunea de Cercetare Legumicolă, vântul puternic a spart geamurile și a distrus foliile mai multor sere și solarii. Răsadurile, dar și plantele abia răsărite resimt frigul, iar dezvoltarea le poate fi afectată dacă nu vor avea condițiile necesare pentru aceasta.
Muncitorii lucrează la foc continuu pentru a remedia pagubele. În urma dezlănțuirii episodului de frig, a fost multe geamuri sparte și, de asemenea, folia care proteja răsadurile de primăvară, a fost distrusă.
Nici plantele nu au scăpat de efectele frigului. Dacă în urmă cu puțin timp, temperaturile înregistrate erau ridicate pentru această perioadă, ajungându-se chiar la 17 grade Celsius, la câteva zile au scăzut simțitor, până la valori negative. Culturile de toamnă sunt în suferință. Pomii au înmugurit. Producțiile din acest an ar putea fi compromise în urma întoarcerii frigului, iar alternanța de vreme caldă și vreme rece dă peste cap ciclul de viață al plantelor, pomilor, culturilor. Potrivit specialiștilor, o plantație care a intrat în vegetație iarna și apoi a trecut printr-un episod de frig sau a fost lovită de îngheț, se poate usca complet și mulți ani la rând pot fi înregistrate pierderi.
Afectaţi de schimbările bruşte de temperatură sunt şi pomii. Plantațiile au suferit foarte mult.
În mod normal, în această perioadă trebuia ca plantele să fie în repaus, culturile de câmp, de rapiță, de grâu, de viță de vie, pomii să fie protejate de un covor de zăpadă.

Andreea Zaleschi/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ