Un agent al Poliției Locale, în serviciu la unul dintre colegiile din municipiul Buzău, a observat că un licean avea un comportament suspect. Ulterior, elevul de 17 ani a încercat să evite întîlnirea cu polițistul. Agentul s-a sesizat și a trecut la verificarea corporală a tânărului. Cu acest prilej s-a a fost scos la iveală faptul că tînărul ascundea un plic cu etnobotanice.
Ieri, polițiștii locali s-au confruntat cu o situație similară. Un agent aflat în timpul liber a observat pe strada Pompiliu Ștefu un buzoian aflat într-o stare vecină cu ebrietatea. La o privire mai atentă, polițistul a recunoscut un tânăr care în trecut a mai fost depistat sub influența etnobotanicelor.
În ambele cazuri, polițiștii locali i-au condus pe deținătorii de etnobotanice la sediul Politiei municipiului Buzău pentru continuarea cercetărilor.
Florin Zafiu;