Absolvenții de gimnaziu au susținut a doua probă a examenului de Evaluare Naţională, cea de testare a cunoștințelor la Matematică. Cea mai de temut dintre materii nu i-a pus în mare dificultate pe cei care s-au ținut de carte, dar i-a încurcat pe tinerii care nu au studiat suficient.
Subiectele pe care le-au avut de rezolvat la proba de Matematică a Evaluării Naţionale nu le-au pus mari probleme celor care s-au pregătit serios, chiar dacă emoţiile nu au putut fi evitate.
Pentru alţii, însă, examenul a avut şi părţi mai dificile, care le-au solicitat atenţia.
Cerințele din examenul de joi, au fost asemănătoare celor de la simularea la Matematică. Elevii au avut 2 ore la dispoziție pentru a rezolva subiectele de la examenul la Matematică.Rezultatele la Evaluare Naţională la Matematică 2019 vor fi afişate în 25 iunie, până la ora 16.00, iar în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor fi depuse contestaţiile. În perioada 26-29 iunie vor fi rezolvate contestaţiile depuse de candidaţi, iar în 30 iunie vor fi afişate rezultatele finale.
Andreea Pascu / Oprea Robert