Experții UNESCO la Buzău

0
40

„Ținutul Buzăului” aproape de a fi desemnat Geoparc Global
„Ținutul Buzăului” este la un pas de a deveni Geoparc Global UNESCO. Consiliul Județean Buzău a primit vizita a doi specialiști internaționali care vor întocmi un raport în baza căruia se va lua o decizie privind obținerea tilului mult așteptat.
„Buzău Land” parcurge, zilele acestea, ultima etapă înainte de a deveni Geoparc Global, al doilea din țara noastră după Țara Hațegului.
Doi specialiști internaționali UNESCO vor petrece câteva zile în Ținutul Buzăului pentru a evalua dacă realitatea din teritoriu corespunde criteriilor necesare includerii „Ținutului Buzăului” în rețeaua internațională a georparcurilor aflate sub umbrela UNESCO. Unul dintre experții trimiși la Buzău a explicat cum va decurge evaluarea și cine va lua decizia finală.
Teritoriul va fi recunoscut pe plan internațional, urmând a fi promovat de UNESCO în Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor. Va fi un câștig major din punct de vedere turistic.
Primarul comunei Lopătrai, una dintre cele care ar urma să fie inclusă în Georparcul UNESCO, s-a arătat entuziasmat susținând că proiectul este pentru oameni.
Experții UNESCO vor face mai multe vizite în teren la Vulcanii Noroioși, platoul Meledic, trovanții de la Ulmet urmând ca la final să întocmească un raport final. Odată obținut titlul, el va trebui menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ