Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă începe deblocarea drumului forestier ce leagă satul Plavăţu de Mănăstirea Găvanu, cu ajutorul unor explozii controlate. Detonările vor fi realizate cu sprijinul Unităţii Speciale de Intervenții în Situații de Urgență de la Ciolpani.
După mai bine de o lună de când măicuţele de la Mănăstirea Găvanu au rămas izolate, din cauza stâncilor care au căzut pe drumul forestier, autorităţile au găsit soluţia pentru deblocarea drumului. Având în vedere măsurile dispuse la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău în ședința din data de 12 noiembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a solicitat sprijin în vederea deblocării drumului forestier care face legătura între satul Plavățu și Mănăstirea Găvanu. Începând de luni, Unitatea Specială de Intervenții în Situații de Urgență – Ciolpani, în cooperare cu specialişti de la ISU Buzău, a demarat activitățile specifice pentru explozia controlată a unor stânci ce blochează drumul.
„Echipajele pirotehnice vor realiza detonări în vederea mărunțirii mai multor stânci, care ulterior vor fi îndepărtate de pe calea de acces prin intermediul utilajelor din cadrul Primăriei Mânzălești și Direcției Silvice Mânzălești.În funcție de caracteristicile zonei specialiștii pirotehniști vor stabili numărul de detonări, cantitățile de substanțe explozive folosite, precum și durata intervenției. Pe parcursul desfășurării activităților în zonă, paza va fi asigurată permanent de către un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Drumul forestier care face legătura între Mânzălești și Mănăstirea Găvanu a devenit impracticabil după cutremurul de 5,8 grade, produs pe 28 octombrie. Călugăriţele de la aşezământul monahal s-au aflat în imposibilitatea de a pleca de la mănăstire cu un mijloc de transport, fiind nevoite să parcurgă pe jos, prin pădure, aproximativ 3 kilometri. Primăria din localitatea încercat să degajeze drumul, însă cantitatea mare de stâncă aflată pe drum a fost imposibil de urnit. Pentru a debloca drumul, autoritățile buzoiene au solicitat ajutorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea