EXPOZIŢII VERNISATE LA MUZEU

0
29

Ziua Culturii Naționale, a fost sărbătorită la Muzeul Judeţean. Cu această ocazie au fost vernisate patru expoziții de amploare, eveniment ce a deschis, practic, seria activităţilor culturale de anul acesta, de la muzeu.
Specialiştii Muzeului Judeţean şi-au prezentat marţi rezultatele muncii de anul trecut, dar şi oferta culturală pentru anul care abia a început. Data aleasă pentru această prezentare nu este deloc întâmplătoare, 15 ianuarie fiind Ziua Culturii Naţionale. Expunerea realizărilor de anul trecut şi a evenimentelor pe care reprezentanţii Muzeului le-au planificat pentru anul acesta s-a desfăurat în cadrul unei conferinţe de presă la care au fost prezenţi mai mulţi militari din unităţile subordonate Diviziei 2 Infanterie Getica. Prezent la conferinţa de presă a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Petre Emanoil Neagu,care a apreciat munca angajaţilor Muzeului, ce au reuşit să se apropie tot mai mult, în ultima vreme, de buzoieni.
Despre apropierea faţă de publicul buzoian a vorbit şi senatorul Lucian Romaşcanu, fost ministru al Culturii, prezent, şi el la evenimentul de la Muzeul Judeţean.
În continuare, invitaţii au fost conduşi prin sălile muzeului, unde le-au fost prezentate exponatele, din colecţiile vernisate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.
Publicul Muzeului Judeţean are ocazia, de asemenea, să vadă, expuse cele mai recente descoperiri arheologice de pe teritoriul Buzăului.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ