FACTURI MARI LA CĂLDURĂ

0
53

Regia Autonomă Municipală Buzău a emis deja facturile la căldură pentru luna noiembrie. Buzoienii care sunt în continuare racordați la sistemul central de încălzire vor avea parte de un șoc atunci când vor vedea la avizier sumele pe care le vor avea de plătit pe noiembrie. Astfel dacă aveți un apartament cu 2,3 sau chiar 4 camere, trebuie să știți că valoarea facturilor variază între 216 și 343 de lei. Și asta, deși cantitatea de căldură a fost mai mică în luna noiembrie a acestui an, față de perioada similară a anului 2016, cu 6 procente.

Creșterea valorii la factura de căldură pentru buzoieni are drept cauză principală majorarea preţului pe gigacalorie aprobată în Consiliul Local Municipal.

Veștile proaste continuă și pentru ultima lună din acest an. Reprezentanții Regiei Autonome Municipale anunță că buzoienii vor plăti pentru  căldură cu aproape 20 % mai mult.

La jumătatea lunii septembrie a acestui an, Regia Autonomă Municipală Buzău a înregistrat 800 de cereri de debranșare. Cifra este de trei ori mai are față de anii anteriori, cele mai multe solicitări venind din partea persoanelor fizice care au ales să își monteze centrale termice de apartament. Problema este că aceste debranșări au continuat și după data de 15 septembrie, ceea ce face ca, la acest moment, numărul de cereri să ajungă la aproape 1000. Asta în condițiile în care, în alți ani, se înregistrau până la 300 de solicitări de debranșare din partea buzoienilor.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ