FĂRĂ AVIZE MEDICALE, LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR

0
157

Până anul acesta, toți elevii care mergeau la școală sau la grădiniță erau nevoiți să prezinte o adeverinţă medicală pentru înscrierea în colectivitate și un aviz epidemiologic, ambele documente eliberate de medicul de familie la începutul fiecărui an școlar. Având în vedere contextul actual, de pandemie și numeroaselor cereri ale medicilor de familie care menționează că valul de părinți și copii care se vor prezenta la cabinete într-un timp foarte scurt va crește substanțial riscul de îmbolnăvire, Ministerul Sănătății a luat hotărârea de a elimina aceste documente. Rămân însă două categorii de copii care nu vor putea intra în colectivitate fără aviz epidemiologic. Este vorba despre elevii cu boli cronice și despre copiii care intră pentru prima dată la grădiniță, sau schimbă ciclul educațional.
Pentru siguranța elevilor, având în vedere contextul pandemiei de coronavirus, multe unități școlare cer analize suplimentare față de cele obligatorii. La început de an școlar, se solicita de la medicii de familie ca pe avizul epidemiologic să se menționeze faptul că elevii înscriși la gradinițe, scoli sau creșe, nu sunt pozitivi. Acest lucru este imposibil, spune Angela Mazdrag, medic de familie.
Totodată, medicul de familie recomandă părinților să facă o programare telefonică înainte de a se prezenta la cabinet pentru a ridica avizele medicale.
Este lesne de înteles că valul de părinți care se va prezenta la cabinete, într-un timp atât de scurt, având în vedere că data avizului emis de medicul de familie trebuie să fie începând cu prima zi de școală, va crește riscul de contaminare cu Covid-19. Medicii de familie nu au, fizic, cum să dea atât de multe adeverințe într-un timp atât de scurt.

Iuliana Sîrbescu /Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ