FĂRĂ BICICLETE CU 4 ROȚI ÎN CRÂNG! Nemulțumiri în rândul micilor afaceriști

0
551

Executivul Primăriei a luat decizia de a interzice circulația bicicletelor cu 4 roți în Parcul Crâng. Hotărârea a fost luată în urma mai multor incidente în care au fost implicate astfel de mijloace de transport. Însă mici afaceriști din Crâng sunt extrem de nemulțumiți de această decizie, mai ales că au contract până la finalul anului.
Decizia de a interzice circulația bicicletelor cu 4 roți în Parcul Crâng a fost vehiculată încă de anul trecut de către Executivul din Primărie ca urmare a incidentelor frecvente în care au fost implicate. Numai că micii afaceriști aveau contract până la finalul acestui an, astfel că activitatea nu a putut fi interzisă total. Reprezentanții Primăriei au limitat însă traseele pe care pot circula astfel de dispozitive, iar acum se gândesc să desființeze definitiv această activitate.
Decizia a stârnit nemulțumiri în rândul micilor afaceriști care se simt nedreptățiți în condițiile în care contractul lor nu a ajuns la final. Oamenii neagă și incidentele reclamate de buzoienii ieșiți la plimbare.
Comercianții spun că vor contesta decizia emisă de Primărie.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ