FĂRĂ MAȘINI ÎN PRACUL CRÂNG

0
100

Fără mașini în parcul Crâng. Este decizia care a împărțit buzoienii în două tabere. Pe de o parte se află afaceriștii care dețin localuri în cel mai mare parc din municipiu, iar de cealaltă parte este administrația locală care a decis să interzică accesul auto în Crâng. În acest sens, deja aleile de acces au trecut în proprietatea municipalității, urmând ca la ședința Consiliului Local de luna viitoare să fie aprobat un proiect care nu mai permite accesul autoturismelor în parc.
Proiectul de hotărâre care prevede interzicerea accesului autovehiculelor în parcurile din municipiul Buzău a fost inițiat de către consilierul Constantin Ionescu încă de anul trecut. Inițiativa a fost însă respinsă prin votul negativ dat de consilierii municipali. Acum proiectul a revenit în atenția municipalității, ai cărei reprezentanți au decis să facă un prim pas către adoptarea acestei măsuri în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal.
După acest pas, urmează ca proiectul care prevede interzicerea circulației auto în parcuri să fie supus dezbaterii publice timp de 30 zile, iar buzoienii pot veni cu propuneri de îmbunătățire. În acest sens, primii care au avut de obiectat în privința acestei decizii au fost afaceriștii care dețin restaaurante în parcul Crâng. Ei au inițiat o petiție on line, pe care au intitulat-o ”Suntem împotriva închiderii circulației rutiere în parcurile din Buzău”, prin care cer renunțarea la această inițiativă, care le-ar aduce prejudicii financiare în cazul în care va deveni act normativ emis de Consiliul Local. De cealaltă parte, șefii din Palatul Comunal spun că au găsit o soluție pentru ca agenții economici să nu aibă de suferit în urma acestei decizii.
Autoritățile locale s-au gândit și la o soluție pentru persoanele cu handicap locomotor, pentru care vor să lase libere primele 5 locuri de parcare din fața parcului.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ