Dacă la nivelul județului Buzău rata șomajului depășește 6 procente, mai ales din cauza numărului mare de asistați sociali, în municipiul Buzău numărul celor fără o slujbă este foarte mic. Statisticile arată că rata șomajului în principalul pol de dezvoltare economică, adică în municipiul reședință de județ, este de doar 0,5 la sută. Vestea bună este că, în continuare, angajatorii au nevoie de oameni dornici să muncească.
Prognozele făcute la începutul anului de către specialiștii Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă care spuneau că, la finalului anului 2019, rata șomajului la nivelul județului va fi de 6,5 la sută, au fost deja depășite. Cifrele arată că, în prezent, rata șomajului a scăzut considerabil, în prezent fiind de 6,71%, ceea ce înseamnă peste 11 mii de șomeri, inclusiv asistații sociali. Dacă cifrele de la nivelul județului arată că numărul celor fără un loc de muncă este unul mare, la nivelul municipiului Buzău, rata șomajului este foarte scăzută, de doar 0,59 de procente.
În primele luni ale acestui an, peste 3 mii de persoane și-au găsit un job. În plus, oferta angajatorilor este una bogată, zilnic fiind disponibile aproximativ 400 de locuri de muncă, în aproape toate domeniile de activitate.
Din cele 11.600 de persoane aflate într-o formă de evidență și plată la AJOFM, 700 sunt șomeri indemnizați, iar diferența este reprezentată de beneficiari ai ajutorului social.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA