FEERIE DE LUMINI

0
93

O feerie de lumini. Așa arată centrul municipiului Buzău, după ce autoritățile au aprins iluminatul festiv de pe platou, în prezența a mii de buzoieni, care au umplut până la refuz Piața Daciei. Artişti de muzică populară au asigurat atmosfera de sărbătoare. Momentul a coincis cu deschiderea Târgului de Crăciun organizat de Primărie.
Centrul municipiului Buzău s-a umplut până la refuz, duminică seară, pentru cel mai așteptat moment al zilei de 1 Decembrie: aprinderea iluminatului festiv. Autoritățile au aprins la ora 18.00 iluminatul festiv de pe platou, în prezența a peste două mii de buzoieni. Iluminatul festiv a fost pornit de câțiva copii invitați pe scenă de primarul Constantin Toma, moment urmat la scurt timp de intonarea Imnului Național de către corul Lyra din Buzău.
O plasă de lumini amplasată în centrul Pieței Dacia luminează întregul platou, în timp ce brazii și decorațiunile de pe lateral străjuiesc peisajul. Buna dispoziție a fost asigurată de artiști locali și ansambluri vocal-instrumentale din care nu au lipsit Fanfara Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Ansamblul de dansuri „Crăițele”, Ansamblul „Ștefan Vodă” și Nemuritorii.
Tot duminică a fost deschis și târgul de Crăciun organizat de Primărie, care conţine un patinoar, un carusel şi căsuţe cu bunătăţi. Patinoarul amplasat pe Platoul Dacia va funcţiona până în prima parte a lunii ianuarie 2020.
Distracția va continua pe platou până pe 31 decembrie, atunci când autoritățile organizează spectacolul de Revelion.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ