FERMĂ ILEGALĂ DE 20 DE ANI

0
67

Încă un buzoian care și-a amenajat o mini-fermă pe domeniul public a fost descoperit și sancționat de Polițiștii Locali. Acesta nu avea documente la proprietatea pe care și-o înființase în urmă cu 20 de ani. Mai mult, în urma verificărilor s-a constatat că buzoianul și-a achitat impozitul pentru suprafața deținută, în tot acest timp.

Fermele ilegale cresc precum ciupercile după ploaie, în zona Stației de Epurare. La numai 10 zile distanță, de când polițiștii locali buzoieni au descoperit, în aceeași zonă, un bărbat ce deținea o fermă ilegală de porci, ieri, aceștia au dat peste un alt buzoian care a împrejmuit ilegal cu gard de plasă sudată, aproximativ 7400 mp, teren aparținând domeniului public al municipiului Buzău. Persoana din imagine este chiar din oraș și deține această mini-fermă ilegală, de aproape 20 de ani, timp în care nu a plătit nicio taxă sau vreun impozit la Primăria Buzău.

Acesta s-a trezit luat la ,,întrebări” de polițiștii locali. Totul s-a realizat în urma unei acțiuni pe care Poliția Locală a avut-o impreuna cu reprezentantii altor instituții. Și de parcă nu era de ajuns, în urma controlului s-a constatat că buzoianul a mai săpat o groapă în care s-a format un lac, chiar lângă digul de protecție al râului Buzău.

Din verificările puținelor documente pe care buzoianul le avea, s-a constatat că acesta a încălcat flagrant legea și prin urmare a fost amendat cu 1.250 lei. Totuși, polițiștii locali continuă verificările privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, anexelor și împrejmuirilor iar în cazul în care vor constata încălcări ale legii vor acționa în consecință.

(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ