Conducerea Inspectoratului Şcolar a fost convocată, ieri de Ministerul Educaţiei la o videoconferinţă surpriză, ale cărei teme nu au fost anunţate dinainte. Unul dintre subiectele abordate, se referă la finanţarea cu peste 250 de milioane de euro pentru educaţia timpurie. Inspectoratele şcolare au fost invitate să depună proiecte în vederea obţinerii de fonduri.
Ministerul Educaţiei a înştiinţat conducerea inspectoratelor şcolare despre planurile de finanţare în vederea dezvoltării învăţământului. La videoconferinţa la care a participat şi ministrul Fondurilor Europene, accentul a fost pus pe finanţarea proiectelor pentru educaţie timpurie. Proiectele propuse spre finanțare vor avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaţionale pentru creșe și grădinițe, pentru învățământul general obligatoriu, respectiv pentru învăţământul profesional şi tehnic. Pot depune cereri de finanțare unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administraţiei publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorităţii publice locale, în calitate de potențiali beneficiari.
Intervalul în care pot fi depuse aplicațiile este 4 ianuarie – 4 mai 2018.
Tot legat de finanţare, ministerul Educaţiei a anunţat că liceele agricole vor fi coordonate, pe linie practică de Ministerul Agriculturii. Acest transfer se referă la susţinerea terenurilor sau a fermelor pe care le au în administrare unităţile şcolare cu profil agricol.
(Laurenţiu Marinov)