FOST CONSILIER MUNICIPAL, TRIMIS ÎN JUDECATĂ

0
80

După trei ani de anchetă într-un dosar deschis iniţial pentru loviri şi alte violenţe, fostul consilier municipal Florin Marian Toader a fost trimis în judecată, luna trecută, de procurorii Parchetului local, sub acuzaţia de încălcare a regimului de muncă al minorilor. Fostul ales local a fost găsit vinovat de folosirea la muncă, fără forme legale, a unor minore, la terasa pe care acesta o avea în Talcioc. În dosar, atât Toader, cât şi firma sa, care administra terasa, au calitate de inculpaţi, părţi civile fiind trei tinere care, în anul 2015, l-au acuzat pe Florin Toader de rele tratamente.
Florin Toader, fost consilier local PSD, a fost inculpat în 2017 pentru folosirea la muncă, fără forme legale, a unor minore, după mai bine de un an şi jumătate de anchetă. Atât pe numele acestuia, cât şi a firmei administrată de el, procurorii de la Parchetul local au derulat acte de urmărire penală pentru săvârşirea a nu mai puţin de 15 infracţiuni de „încadrare în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor“. Potrivit Parchetului, „în realizarea obiectului de activitate şi în interesul societății comerciale, au fost angajate, din dispoziţia administratorului Toader Florin Marian, 15 persoane minore, cu vârste cuprinse între 15-17 ani, la o terasă din Târgul Dră¬gaica, din municipiul Buzău, nerespectându-se preve¬de¬rile referitoare la regimul de muncă al mino¬rilor“.
Problemele în justiţie ale celor doi fraţi Toader, unul administrator al unei firmei de internet, iar celălalt fost consilier municipal PSD s-au ţinut lanţ în ultimii ani. În vara anului 2015, pe când încă era consilier local, Florin Toader a fost implicat într-un mare scandal, fiind acuzat de mai multe tinere care au lucrat la terasa sa din Drăgaică de faptul că le-a lovit, le-a vorbit urât şi chiar le-a hărţuit sexual, făcându-le avansuri sub diferite forme. Iniţial, patru tinere au făcut plângere la Poliţie, dar, în cele din urmă, doar una dintre ele şi-a menţinut declaraţia. În tot acest timp, dosarul a fost preluat de mai mulţi procurori de la Parchetul local. La începutul anului trecut, cercetările au căpătat o turnură interesantă. Procurorul de caz a decis schimbarea încadrării faptei, din lovire şi alte violenţe, în purtare abuzivă. În urma scandalului, un al doilea dosar penal a fost deschis pe numele lui Toader şi se referă la angajarea unor minore fără forme legale, sesizarea fiind făcută de Inspectoratul Teritorial de Muncă în urma unei anchete specifice declanşată imediat după izbucnirea scandalului.
Administratorul firmei de internet, Denis Toader, fratele mai mare al fostului consilier municipal PSD Florin Toader, care în luna ianuarie 2016, a fost acuzat că ar fi lovit intenţionat cu maşina un angajat al firmei de electricitate, apoi l-ar fi luat la pumni, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, dosarul fiind trimis spre soluţionare Tribunalului Buzău. Denis Toader a scăpat însă de proces, după ce victima şi-a retras plângerea chiar înainte de pronunţarea finală şi, astfel, acesta a fost exonerat de răspunderea penală, respectiv de condamnarea de doi ani şi şase luni închisoare cu executare pentru loviri şi alte violenţe, sentinţă pronunţată de instanţa de fond,Tribunalul Buzău.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ