GRĂDINIȚA CARE A ÎNCEPUT CURSURILE ÎN PARC

0
25

O idee inedită, dar potrivită pentru acest început de an școlar. După un model preluat din Finlanda, cadrele didactice de la Grădinița “Cei Șapte Pitici”, din Micro XIV, au hotărât împreună cu părinții ca cei mai mici dintre copiii care au început cursurile anul acesta, să aibă parte de o experiență unică. Timp de o săptămână își vor lua rămas bun în fiecare dimineață, de la părinți sau bunici, pentru câteva ore, nu de la uşa clasei, ci din locul special amenajat în parcul Tineretului. Aici infrastructura parcului a ajutat mult la luarea deciziei de către cadrele didactice .
Astfel, copii sunt așteptați în două puncte de acces, de unde sunt preluați de educatoare şi conduși către unul din cele șapte ateliere de joacă, urmăriți de ochii protectori ai părinților care nu au voie să îi însoțească.
Copii sunt învățați să cunoască natura care îi înconjoară, la aceste aceste activități în aer liber.
Inițiativa vine ca o completare a întregii activități a grădiniței, care a început anul școlar în sistem on line. Pentru că instituția se află într-un proiect de reabilitare termică, lucrările nu sunt gata încă.
Din cei 220 de copii care sunt înscriși la Grădinița “Cei Șapte Pitici”, mai mult de jumătate au răspuns pozitiv la ideea de a petrece câteva ore în aer liber.

Iuliana Sârbescu/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ