Construcția noii grădinițe a început în urmă cu aproape două luni. In ciuda iernii, muncitorii lucrează de zor, iar cladirea creste de la o zi la alta. Unitatea de învățământ va fi cea mai mare din mediul rural din județul nostru, iar copiii vor putea fi gazduiti in cinci săli de clasă.
Proiectul a fost depus la Ministerul Educației în urmă cu câțiva ani, dar a fost aprobat in aceasta toamna. Inițial construcția trebuia să cuprindă două săli de clasă, dar pentru că numărul copiilor din comuna Mărăcineni a crescut, s-a aprobat ca gradinita sa fie mult mai mare. Investiția va fi suportată de Ministerul Educației, prin Banca Mondială. Autoritățile din Mărăcineni au pus la dispoziție terenul și se vor ocupa de împrejmuirea obiectivului.
Proiectul are termen de execuție șapte luni. Întrucat se lucreaza de zor, gradinita va fi functionala din anul scolar viitor.
DENISA IRIMIA