GREFIERII PROTESTEAZĂ

0
359

Protest spontan al grefierilor de la instanțele și parchetele buzoiene. Timp de două ore, ei şi-au suspendat activitatea şi au ieşit în faţa instituţiilor în care lucrează pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la eliminarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din Justiţie.
Activitatea instanţelor şi parchetelor din Buzău a fost dată peste cap, miercuri dimineaţă, când grefierii şi-au suspendat activitatea pentru a participa la un protest de aproximativ două ore. Decizia de a protesta a fost una spontană şi a fost luată, la nivel naţional, ca urmare a votului din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor privind abrogarea pensiilor de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. Începând cu ora 10, grefierii au ieşit pe scările Tribunalului pentru a-şi susţine punctul de vedere. Ei susţin că pensiile lor sunt pensii de serviciu şi nu pensii speciale, iar cuantumul acestora nu este unul prea mare.
Magistraţii Tribunalului Buzău au fost informaţi cu privire la motivele protestului. Judecătorii susţin că, în cele două ore de suspendare a activităţii, s-au desfăşurat lucrări ce nu impun prezenţa grefierilor.
SINCRON: Gabriela Nicula, judecător Tribunalul Buzău 03:06-03:28/03:33-04:01 (avem un protest…pe termen lung/în acest moment…activitatea instanţei)
Şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, grefierii au oprit activitatea şi au ieşit în faţa instituţiei, reclamând aceleaşi nemulţumiri.
Grefierii avertizeazează că abrogarea pesniilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate va genera mişcări masive de protest, care vor duce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ