Echipa locală de handbal feminin a ajuns să se antreneze în Parcul Tineretului şi pe stadionul de rugby din cauza chiriei cerute de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Buzău pentru Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”. Conturile echipei sunt goale, iar sâmbătă trupa antrenată de Romeo Ilie va începe campionatul.
Handbalistele echipei locale se pregătesc pentru debutul noii stagiuni pe aleeile din Parcul Tineretului şi pe stadionul de rugby. Lipsa finanţării din partea municipalităţii a făcut ca gruparea buzoiană să nu îşi mai poată permite închirierea Sălii Sporturilor “Romeo Iamandi”, mai ales că Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport nu a vrut să renegocieze contractul cu aceasta.
Buzoiencele nu îşi permit să închirieze nici o altă sală din oraş sau din judeţ, chiar dacă handbalistele au mai efectuat antrenamente în stabilimentele sportive ale instituţiilor de învăţământ.
Situaţia este de-a dreptul hilară, în lipsă altor soluţii, tehnicianul Romeo Ilie programând şedinţele de pregătire pe arena “Prinţul Ghica”, casa rugbiştilor de la Stejarul Buzău.
HM Buzău va începe campionatul sâmbătă, fetele antrenate de Romeo Ilie urmând să întâlnească în deplasare Spartac Bucureşti.
REPORTER: ANDREI PIŢIGOI