Hotărâre pentru preluarea Pădurii Crâng

0
35

Consiliul Local Municipal a aprobat în şedinţa de marţi, preluarea, în proprietate a Pădurii Crâng. Urmează ca decizia să fie oficializată printr-o hotărâre de guvern, pentru transferul efectiv al dreptului de proprietate de la Romsilva.
Consilierii municipali, întruniţi, marţi dimineaţă în şedinţă ordinară, au votat un proiect de hotărâre extrem de important şi de contestat, în acelaşi timp. Este vorba despre proiectul de hotărâre pentru aprobarea cererii privind transmiterea suprafeței de fond forestier aferente Pădurii Crâng din proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, în proprietatea publică a Municipiului Buzău. Proiectul a fost aprobat cu ajutorul voturilor consilierilor PSD şi al celor de la PMP.
Reprezentanţii opoziţiei au reproşat conducerii primăriei că nu a existat o dezbatere publică, amplă pe acest subiect, dată fiind importanţa preluării unei suprafeţe atât de mari de pădure.
Din punct de vedere juridic, urmează parcurgerea unor etape pentru ca muncipalitatea buzoiană să intre efectiv în posesia pădurii.
Pădurea Crâng a fost redată municipiului Buzău în anul 1881, printr-o hotărâre de guvern semnată de premierul liberal de la acea vreme, I.C. Brătianu. A intrat în proprietatea statului, după instaurarea regimului comunist, municipalităţii rămânându-i dreptul de administrare doar pentru zece hectare, atât cât se întinde parcul amenajat pentru promenadă. Acum, după revenirea pădurii, în patrimoniul primăriei, edilul şef, Constantin Toma promite că va transforma Crângul în cel mai mare parc din România.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ