Expoziție cu ocazia sărbătorilor pascale, pe gardul Liceului de Arte
Micii artiști ai Liceului de Arte “Margareta Sterian” vin în fața buzoienilor cu o altă expoziție inedită, în aer liber. Este vorba despre “ICOANA, FEREASTRA SPRE SUFLET”. În jur de 35 de icoane pe sticlă sunt expuse pe gardul școlii. Icoanele pe sticlă sunt realizate de elevi ai claselor a XI- a B și a X- a B, în timpul cursurilor on-line, sub îndrumarea profesorilor . Expoziția poate fi admirată până pe 29 aprilie.
Succesul avut, în luna martie de micii artiști, care uimeau publicul buzoian cu o expoziție în aer liber, chiar pe gardul unității de învățământ, dedicată florilor, i-a îndemnat să continue să creeze. De data aceasta, o expoziție dedicată Sărbătorilor Pascale, “ICOANA, FEREASTRA SPRE SUFLET”, vine să încânte privirea trecătorilor. Elevii claselor a XI- a B și a X- a B, sub îndrumarea profesorilor, au pictat icoane pe sticlă în perioada cursurilor on-line, iar acum acestea sunt expuse pe gardul școlii.
Profesorii care au îndrumat elevii la crearea acestor icoane își doresc că prin această expoziție să reușească să ajungă la sufletul celor trec prin dreptul lor. Deși realizarea lor a fost destul de dificilă, pentru că la cursurile on-line profesorii nu au putut sta lângă elevi, rezultatul final arată că pandenia nu a pus prea multe piedici micilor artiști.
Pentru Ana Maria, faptul că icoanele pictate de ea sunt expuse pe gardul liceului este o recunoaștere a muncii și totodată o mare bucurie . “Cina cea de taină” este una din creațiile expuse aici.
Buzoienii care trec pe strada Bucegi, sunt foarte încîntați de lucrările tinerilor artiști.
Expoziția de icoane pe sticlă rămâne pe gardul Liceului de Arte din Buzău până joi, 29 aprilie.
Iuliana Sîrbescu / Robert Oprea