Primăria Municipiului Buzău a întocmit un nou proiect privind parcările din municipiul Buzău. În documentul lansat în dezbatere publică pe site-ul administraţiei locale, sunt cuprinse mai multe zone din oraş în care locurile de parcare ar putea fi ocupate doar în baza unui abonament sau a unei plăţi funcţie de timpul în care autoturismul staţionează. Şoferii ar urma să scoată din buzunare 2 lei pentru primele 30 de minute sau 12 lei pentru două ore. Ionuţ Apostu, viceprimarul municipiului Buzău, a declarat că proiectul poate suferi modificări dar este necesar a fi aprobat întrucît stă la baza documentaţiei pentru obţinerea unor fonduri europene.
Politica administrativă privind parcările publice din municipiul Buzău urmează a suferi schimbări majore. Primăria Buzău a pregătit un proiect prin intermediul căruia îşi propune ca o serie de locuri de parcare folosite gratuit în acest moment de buzoieni să poată fi ocupate doar cu plată. Ionuţ Apostu, viceprimarul municipiului Buzău, a declarat că proiectul poate suferi modificări dar este necesar a fi aprobat întrucît stă la baza documentaţiei pentru obţinerea unor fonduri europene.
Vor exista trei feluri de parcări la nivelul municipiului şi anume cele cu tarifare progresivă, cu tarif fix şi parcări de reşedinţă. În parcările cu tarifare progresivă, între orele 00.00 şi 07.00 se va putea parca în mod gratuit. Primele 30 de minute, după programul respectiv, vor costa 2 lei, o oră – 5 lei, două ore – 12 lei iar pentru mai mult de 2 ore se adaugă 10 lei/oră. Între 17,00 – 21,00 va exista o tarifare uniformă, indiferent de durata ocupării locului de parcare, iar între 21,00 – 24,00 se va putea parca gratuit. Taxa de parcare se va achita prin intermediul unui automat sau chiar prin SMS. Vor exista şi parcări în care se va achita un tarif fix de 2 lei pe oră sau pentru care se vor putea elibera abonamente lunare.
Există mai multe străzi pe care primăria intenţionează să implementeze proiectul privind parcările publice cu plată. Printre ele Bulevardul Nicolae Bălcescu, Bulevardul Unirii, Strada Independenţei, Strada Democraţiei, Bistriţei, Aleea Industriilor, Nicolae Titulescu, 1 Decembrie, Bulevardul Gării şi Col.Ion Buzoianu. Peste 3000 de locuri publice de parcare gratuite în acest moment ar putea fi transformate în parcări cu plată. De departe cele mai multe vor fi amenajate pe Bulevardul Unirii acolo unde primăria îşi propune să traseze nu mai puţin de 786 de locuri de parcare.
Florin Zafiu