ÎN VIZORUL POLIȚIȘTILOR

0
110

Peste o sută de mașini de transport persoane și mărfuri au fost verificate, în numai trei ore, de polițiștii buzoienii, în cadrul acțiunii TISPOL. Nereguli au fost descoperite în peste 60 de cazuri, unde au fost luate și măsuri în consecință. Acțiunea oamenilor legii se va încheia la finalul săptămânii.
Poliţiştii buzoieni sunt angrenaţi, în această săptămână, în acţiuni de prevenire a accidentelor de circulaţie în care pot fi implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri, precum şi de verificare a legalităţii derulării unor astfel de transporturi. Numai pe parcursul a trei ore, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Buzău împreună cu efective de ordine publică au acţionat pe raza judeţului pe linia verificării modului în care sunt respectate prevederile legale de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi mărfuri. Au fost oprite pentru verificări peste 100 de autovehicule, dintre care peste 70 de transport marfă şi peste 30 de transport public de persoane.
”Pentru neregulile constatate au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legislației privind transporturile rutiere sau privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora). Au fost constate abateri la H.G. 1373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, precum şi pentru nerespectarea O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, transmit reprezentanții IPJ Buzău.
Totodată au fost reţinute patru certificate de înmatriculare şi a fost imobilizat un autovehicul. Trei dintre mașini aveau anvelope uzate, iar una nu avea asigurare de răspundere civilă auto. Acţiunea s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa.

DENISA IRIMIA/ MIHAI VASILESCU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ