INCENDIU DE PROPORŢII, PROVOCAT INTENŢIONAT

0
22

Pompierii s-au luptat patru zile cu focul de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș și pădure izbucnit pe raza comunei Breaza. Amploarea incendiului, extins pe aproximativ 20 de hectare a determinat autorităţile să trimită în zonă un elicopter al Ministerului de Interne pentru a ajuta la stingerea focului. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă consideră că, cel mai probabil incendiul a fost provocat intenţionat.
Unul dintre cele mai extinse incendii de vegetaţie uscată şi pădure, din ultima perioadă a mobilizat forţe impresionante ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Zona afectată se află pe raza comunei Breaza, unde incediul a fost declanșat vineri, de arderea necontrolată a vegetației uscate de pe dealurile din zonă. Dacă, iniţial lupta a avut loc numai de la sol cu efective ce au depășit la un moment dat și o sută de salvatori, în cursul zilei de duminică, pompierii buzoieni au beneficiat de sprijinul unui elicopter din partea Inspectoratului General al Aviaţiei care a transportat apă, în zona afectată, de circa 20 hectare. Ca urmare intervenţiei elicopterului Ministerului de Interne , arderea cu flacără a fost eliminată, iar incendiul a fost localizat. În cursul zilei de luni, pompierii au acționat cu un efectiv de peste 60 de persoane pentru eliminarea efectelor incendiului de la nivelul litierei. Focul se manifesta la pătura de frunze, ace de pin și doborâturi. Toate acestea cumulate, pe fondul lipsei de precipitații și a vântului puternic care poate transporta scântei, creşteau riscul de apariție a noi focare. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, luni, după-amiază că incendiul de pădure a fost lichidat. Rămân afectate cele 20 de hectare de vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş. Pompierii consideră că, cel mai probabil, incendiul a fost generat folosind intenţionat o sursă de aprindere.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ