ÎNCEP LUCRĂRILE LA PODUL DE LA VADU PAȘII

0
100

Vești bune pentru buzoieni. De săptămâna viitoare, încep lucrările de refacere a podului de la Vadu Pașii. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele Consiliului Județean Buzău, care a mulțumit tuturor consilierilor pentru faptul că nu s-au opus și au sprijinit proiectul așteptat de mai bine de 10 ani.

Societatea care se va ocupa de reabilitarea podului urmează să își organizeze șantierul, iar procesul de reabilitare se va întinde pe durata a doi ani. Conform proiectului, lucrările presupun refacerea și consolidarea podului pietonal, monument istoric, și ridicarea unui alt pod pentru circulația rutieră.

Pentru o perioadă de timp circulația pietonală pe pod va fi întreruptă. Autoritățile și constructorul vor urma să se pună de acord pentru a găsi o soluție prin intermediul căreia cetățenii să poată traversa râul Buzău pe durata lucrărilor de reabilitare.

Reprezentanții Consiliului Județean sunt de părere că lucrările se vor încheia mai devreme, iar la sfârșitul anului viitor, întregul proiect va fi finalizat. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 26 de milioane de lei. (Florin Zafiu)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ