Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău începe de săptămâna acesta plăţile pentru fermierii afectaţi de seceta pedologică din toamna anului 2019, care au depus cereri de despăgubiri la sediul agenției sau on-line. Peste 1800 de agricultori vor primi ajutor de la APIA, iar suma aprobată se ridică la aproximativ 62 milioane lei.
Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 culturi de grâu, secară, orz, orzoaică, ovăz și rapiță. Peste 1 800 de cereri au fost înregistrate la sediul Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău. Dintre acestea, șapte au fost respinse. Două au fost depuse după termenul final, iar celelate cinci au respinse din cauza faptului că ponderea culturii afectate de secetă reprezenta mai puțin de 30% din suprafața totală a culturilor. Pentru că plafonul de ajutor alocat pentru județul Buzău a fost depăsit, femierii vor primi ajutorul de la stat, procentual.
Fermierii au avut la dispoziție zece zile pentru a depunde documentele necesare, iar de săptămâna aceasta, banii vor intra în cont. Cultivatorii de grâu vor primi cea mai mare valoare , 925 lei/hectar.
Iuliana Sîrbescu/ Robert Oprea