Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău organizează săptămâna viitoare, de joi până duminică, cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Dansuri Folclorice. Tineri îmbrăcați în costume tradiționale din Grecia, Ungaria, Bosnia și Republica Moldova vor face paradă pe străzile Buzăului după care se vor opri în Parcul Crâng, unde vor da reprezentații timp de trei seri.
Față de edițiile precedente, la festivalul de anul acesta numărul țărilor participante este mai redus.
În aceeaşi perioadă, 4-7 august, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă organizează în Parcul Crâng şi Târgul Naţional de Meşteri Populari. Meşteşugari veniţi din mai multe judeţe vor realiza la fața locului oale de lut, sculpturi și țesături.
O apariție excentrică la ediția de anul trecut a fost trupa de dansuri populare din Sri Lanka. Asiaticii și-au manifestat interesul de a veni și în acest an dar au fost refuzați. Motivația e că o parte dintre srilankezi au dispărut anul trecut de la aeroport pentru a rămâne în Europa.
DENISA IRIMIA