Începe reabilitarea străzilor centrale! Asfaltări din economii

0
34

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a anuntat debutul unor noi lucrări de asfaltare. În acest moment drumarii efectuează lucrări în zona Scolii Gimnaziale nr.15 urmsnd ca santierele să se mute în următoarea perioadă spre centrul orasului.
Răbdarea buzoienilor în ceea ce priveşte asfaltarea drumurilor din municipiu este pe final. Deşi anotimpul rece a trecut de multă vreme lucrările de asfaltare s-au lăsat aşteptate, nu la fel şi stricăciunile produse de gropi autoturismelor. Primăria Municipiului Buzău a realizat o serie de lucrări în zonele în care asfaltul lipsea cu desăvîrşire iar în acest moment drumarii au început să se mute cu lucrările pe celelalte străzi importante din oraş. Primarul Constantin Toma a declarat că în aceste momente se execută lucrări pe două străzi circulate din zona Şcolii Gimnaziale nr.15.
Primarul municipiului a anunţat că din economiile strînse la bugetul local în cea de-a doua parte a anului vor fi asfaltate străzile din centrul oraşului, deasemenea intens circulate şi deteriorate.
Edilul anunţă totodată şi debutul lucrărilor pe străzile care nu au beneficiat niciodată de asfalt.
De asfaltări se va ocupa în perioada următoare şi societatea Urbis Serv. După ce au efectuat lucrări pe străzile Viilor, Aleea Plopilor şi Rahovei, angajaţii societăţii se vor mai ocupa pînă la toamnă de alte 8 tronsoane.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ