Postul Pastelui, a început astăzi și va dura până pe 7 aprilie. Este considerat drept cel mai lung și mai dur dintre toate celelalte posturi importante și va avea loc înainte Învierii Mântuitorului. Oamenii mai numesc acest post și Postul Mare, durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. Motivul principal al postirii în Postul Paștelui era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paști și să intre în biserică. Postul reprezintă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi în scop religios și moral. Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit de postul sufletesc. Paștele va fi sărbătorit în acest an pe 8 aprilie, iar în 2019, pe 28 aprilie.
DORA GAITANOVICI, ÎN FINALA EUROVISION ROMÂNIA
Dora Gaitanovici s-au calificat, duminică seara, în finala Eurovision România, în urma celei de-a cincea semifinale care a avut loc la Sighişoara. În cea din urmă semifinală a competiţiei, găzduită de Sighişoara, trupa The HUMANS (58 de puncte), Teodora Dinu (50 de puncte) şi Dora Gaitanovici (40 de puncte) au obţinut calificarea. Finala selecţiei naţionale Eurovision este programată pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Eurovision Song Contest va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.
CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A A.D.I. „BUZĂU 2008”
Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008” a fost convocată pentru marți la ora 11.00, la sala D Filipescu a Consilului Județean. Pe ordinea de zi există 11 puncte, printre acestea numărându-se primirea în ADI „Buzău 2008” a comunelor Cilibia, Vâlcelele și Bozioru, aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Asociației și avizarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Operatorului Regional Compania de Apă SA Buzău, declanșarea procedurilor de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al Companiei de Apă SA Buzău și aprobarea cuantumului cotizațiilor membrilor pe anul 2018.
INCENDIU LA GĂVĂNEŞTI
Pompierii au intervenit astăzi, cu două autospeciale cu apă și spumă, în satul Găvănești, comuna Săgeata pentru stingerea unui incendiu la o locuință. Flăcările au cuprins 150 de metri pătrați din imobil, iar acoperișul s-a prăbuşit în interiorul locuinței. Nu au fost înregistrate victime, proprietarii locuinței reușind să iasă la timp din casa cuprinsă de flăcări. În zonă există și o sursă de alimentare cu apă, iar incendiul a fost localizat. La finalul intervenţiei, pompierii au declanșat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la producerea incendiului.