ÎNCREZĂTORI ÎN MOȚIUNE

0
46

Liberalii buzoieni sunt încrezători în moțiunea de cenzură. Aceștia spun că sunt suficienți parlamentari care au semnat pentru moțiunea initiată de PNL împotriva Guvernului Dăncilă. Ba mai mult, aceștia au acceptat să voteze la vedere în momentul în care moțiunea va fi dezbătută în Parlament.
De 233 de voturi este nevoie pentru ca moțiunea de cenzură initiată de Partidul Național Liberal împotriva Guvernului Dăncilă să treacă. Liberalii sunt optimiști și spun că, până acum, 237 de parlamentari au semnat moțiunea și au acceptat să voteze la vedere în momentul dezbaterii din Parlament. Liderul PNL Buzău, Cristi Romanescu are însă unele rezerve.
Cel mai probabil, moțiunea va fi depusă luni, pe 30 septembrie. Dacă va trece, liberalii se declară pregătiți să preia guvernarea. Liderii PNL deja s-au gândit și la o persoană ce va fi desemnată prim-ministrul României și anume Ludovic Orban.
Numele moțiunii de cenzură inițiată de PNL este „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”. În textul documentului, opoziția vorbește despre șansele pe care România le-a ratat în perioada guvernării PSD.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI