Înmatriculări la liber! Sunt aşteptaţi mii de buzoieni începînd cu 1 februarie

0
84

Peste 3500 de buzoieni sunt asteptati în primele zile ale lunii februarie la Serviciul Permise si Înmatriculări pentru a-si înscrie autoturismele, conform noilor reglementări. Adică, fără a mai achita trei taxe speciale. Cea mai importantă, este cea referitoare la timbrul de mediu. Începînd cu prima zi a lunii viitoare soferii care îsi achizitionează o masină din străinătate nu mai sunt nevoiti să plătească o taxă absurdă si declarată ilegală de Comisia Europeană, care in unele cazuri, depăsea jumătate din valoarea autoturismului cumpărat.
La Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Buzău pregătirile sunt în toi. De la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, decizia Guvernului care prevede anularea a nu mai puţin de 102 taxe nefiscale intră în vigoare. Printre acestea se numără şi timbrul de mediu, declarat ilegal de forurile europene şi de instanţele judecătoreşti din toată ţara. Prin urmare de luna viitoare buzoienii care îşi achiziţionează un autoturism înmatriculat în afara ţării ori cumpărat de la un proprietar care a plătit taxa anterior şi a recuperat-o, îşi pot înscrie vehiculul second-hand fără a mai achita contravaloarea timbrului de mediu… In multe cazuri, timbrul de mediu depășea valoarea autoturismului achiziționat.
Serviciul de Înmatriculări Buzău caută în acest moment şi alte soluţii prin intermediul cărora să vină în sprijinul buzoienilor care doresc să îşi înmatriculeze autoturismele, altele decât clasicele ghișee.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ