INSPECȚII ÎN ȘCOLILE DE LA ȚARĂ

0
123

Rezultatele obținute de elevi la examenele naționale nu sunt deloc pe măsura așteptărilor. Chiar dacă subiectele au devenit din ce în ce mai accesibile, unii dintre elevi abia reușesc să ia notă de trecere. La nivelul județului Buzău se încearcă să se găsească o explicație pentru rezultatele proaste. În acest sens, după o analiză făcută la nivelul unităților de învățământ, se vor demara inspecții acolo unde notele au fost slabe. Responsabilii de la nivelul județului au bănuiala că multe dintre cursuri nici măcar nu se țin.
Inspectoratul Școlar Județean Buzău a prezentat o situație pe ultimii doi ani, cu liceele din județ care au înregistrat cele mai slabe rezultate la examenul de Bacalaureat. Cele mai multe dintre unitățile de învățământ aflate pe listă sunt din mediul rural și, de regulă, aici sunt admiși elevii care au obținut note sub 5 la Evaluarea Națională.
În acest context, prefectul județului a cerut o situație cu liceele care au înregistrat în ultimii ani, promovabilitate sub 10% la Bacalaureat. Solicitarea vine în contextul în care, la nivelul Instituției Prefectului, au ajuns informații conform cărora orele nu se țin, mai ales în perioada desfășurării lucrărilor agricole. De aceea, Inspectoratul Școlar are sarcina de a demara inspecții în unitățile de învățământ de la țară.
La polul opus, liceele cu cel mai mare procent de promovabilitate la Bacalaureat au fost Colegiile Bogdan Petriceicu Hasdeu, Pedagogic și Mihai Eminescu.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ