INSPECTORI DE MUNCĂ, AMENINŢAŢI

0
81

Atitudine agresivă, injurii şi ameninţări. Astfel sunt primiţi, de multe ori, inspectorii de muncă, atunci când vor să controleze agenţii economici din judeţul Buzău. Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă a prezentat, în Colegiul Prefectural, modul în care sunt trataţi de unii patroni, inspectorii în timpul verificărilor.
Controalele inspectorilor de muncă la agenţii economici sunt adesea periculoase şi nu pot fi făcute fără sprijin din parte Poliţiei ori Jandarmeriei. Principalele dificultăţi întâmpinate de inspectorii de muncă în timpul controalelor efectuate constau în: lipsa de cooperare cu inspectorii de muncă a muncitorilor; adresarea de injurii şi ameninţări inspectorilor de muncă de către cei aflaţi la lucru, dar şi nemulţumirea angajatorilor referitoare la întreruperea activităţii pe durata derulării controlului. Mai mult, unii patroni impun desfăşurarea controlului numai în prezenţa lor şi au o atitudine agresivă faţă de inspectorii de muncă. Din această cauză, angajaţii ITM apelează la jandarmi şi poliţişti.
Prefectura a cerut ca în acele cazuri unde sunt descoperite neregului, să fie intensificate controalele, până la intrarea în legalitate.
Situaţiile la care face referire conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă sunt înregistrate, în general, cu ocazia controalelor ce urmăresc descoperirea muncii la negru.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ